- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Colliers: Preturile apartamentelor vechi au scazut cu 5% in mai 2008

13 Jun, 14:40 • Redactia DailyBusiness
Pretul mediu al apartamentelor vechi din Capitala a scazut in luna mai a acestui an cu 5% fata de luna aprilie, pana la putin peste 1.800 euro pe mp, potrivit analizei lunare a preturilor locuintelor din Bucuresti realizat de cea mai mare companie de consultanta imobiliara de pe piata, Colliers International.
Colliers: Preturile apartamentelor vechi au scazut cu 5% in mai 2008

Aceasta depreciere este efectul scaderii numarului de tranzactii pe piata din lunile aprilie – mai si a fost posibila datorita caracterului speculativ al preturilor apartamentelor vechi, spun consultantii Colliers.

Pretul mediu al apartamentelor noi a stagnat in mai, la acelasi nivel cu aprilie, circa 1.909 euro pe mp.

In acest moment singurul sector din Bucuresti care a inregistrat o apreciere a preturilor, pe toata piata apartamentelor, este sectorul 3, desi cresterea este mica, de doar 2%, potrivit indexului Colliers.

Sectorul cu cel mai mare pret/mp ramane sectorul 1 cu o cota de 2.208 euro/mp, urmat de sectorul 4 care a inregistrat o valoare de 1.948 euro/mp.

Valoarea cea mai scazuta este cea a sectorului 6, cu putin sub 1.600 euro/mp, in special datorita caracterului omogen al acestui sector, axat in proportie de aproape 100% pe clasa medie a pietei.

Desi preturile locuintelor din Capitala au inregistrat fluctuatii de pana la 3% in primele 5 luni ale anului, piata rezidentiala arata rezistenta fata de criza internationala, fiind sustinuta de cererea de locuinte si de rapoartele oficiale pozitive privind cresterea economica a tarii, spun consultantii Colliers.

BREI (Bucharest Real Estate Index- preturile medii ale locuintelor noi si vechi din Capitala) a inregistrat in luna mai o valoare de 1.843 euro/mp, cu 2,4% sub valoarea inregistrata in aprilie.

In ciuda acestei scaderi BREI se mentine peste valoarea inregistrata in ianuarie 2008 de 1.826 euro/mp.

Resurse Suplimentare

In luna mai, Colliers a anuntat lansarea unui index al preturilor locuintelor din Capitala.