- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Mall-ul al carui plafon s-a prabusit la Oradea face parte dintr-un proiect de 32 mil. euro

12 Feb, 15:16 • cristina.mihai
Investitia alocata pentru constructia proiectului Oradea Plaza, in cadrul caruia un plafon al mall-ului s-a prabusit joi, se ridica la 32 mil. euro, conform companiei dezvoltatoare.
Mall-ul al carui plafon s-a prabusit la Oradea face parte dintr-un proiect de 32 mil. euro

Proiectul mixt Oradea Plaza cuprinde spatii de birouri, de retail si un hotel, au spus pentru DailyBusiness.ro reprezentantii Portico Investments. Constructorul proiectului este firma TehnoClima.

Constructia proiectului a inceput in urma cu 2 ani si trebuia sa fie finalizata in toamna anului acesta.

„Din primele cercetari, reiese ca au cedat suruburile care sustineau grinzile metalice. In prezent lucrarile au fost sistate, pana la finalizarea anchetei”, a declarat Radu Tirle, presedintele Consiliului Judetean Bihor, pentru ziarul Bihoreanul.

In ceea ce priveste daunele, reprezentantii companiei nu au putut furniza inca informatii, in cursul dupa-amiezii de joi ei fiind in deplasare de la birourile din Cluj catre fata locului.

Compania Portico Investments detine 22 de proprietati in 18 orase din Romania, fiind axata pe proiecte logistice si de retail.