- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Real Estate

Volumul lucrarilor de constructii a crescut cu 26,9% la 11 luni

12 Jan, 10:53 • Redactia DailyBusiness
Volumul lucrarilor de constructii a urcat cu 26,9% in primele 11 luni din 2008, comparativ cu perioada similara a anului precedent, crestere evidentiata la toate tipurile de constructii, respectiv cladiri nerezidentiale, rezidentiale si constructii ingineresti, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).
Volumul lucrarilor de constructii a crescut cu 26,9% la 11 luni

Datele statistice ale INS arata ca volumul lucrarilor de constructii a crescut in perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2008, comparativ cu perioada corespunzatoare a anului precedent, la cladiri nerezidentiale cu 34,4%, la cladiri rezidentiale cu 21,6%, iar la constructiile ingineresti cu 25,7%.

Pe elemente de structura, s-au inregistrat cresteri la toate componentele, astfel: lucrarile de reparatii capitale (+31,5%), lucrarile de intretinere si reparatii curente (+30,5%) si lucrarile de constructii noi (+24,3%).

In ceea ce priveste volumul lucrarilor de constructii in luna noiembrie 2008, comparativ cu luna precedenta, acesta a scazut pe total cu 8,4%, scadere inregistrata la constructii ingineresti (-19,3%) si la cladiri rezidentiale (-0,8%). La cladiri nerezidentiale, a avut loc o majorare cu 9,5%. In luna noiembrie 2008, volumul lucrarilor de constructii a scazut fata de luna octombri 2008 cu 8,4%.

In luna noiembrie 2008 comparativ cu luna octombrie 2008, se constata o scadere pe toate elementele de structura, respectiv la: lucrarile de reparatii capitale (-20,1%), lucrarile de constructii noi (-8,3%) si lucrarile de intretinere si reparatii curente (-1,7%).

Volumul lucrarilor de constructii, in luna noiembrie 2008, comparativ cu luna noiembrie 2007 a inregistrat o crestere cu 13,4%. Pe tipuri de constructii, volumul lucrarilor de constructii a crescut astfel: cladiri nerezidentiale (+42,5%), constructii ingineresti (+6,9%) si cladiri rezidentiale (+4,1%). Pe elemente de structura, volumul lucrarilor de constructii a crescut astfel: lucrarile de intretinere si reparatii curente (+43,3%), lucrarile de reparatii capitale (+35,9%) si lucrarile de constructii noi (+0,9%).